Excesul de azot poate determina căderea plantelor şi deprecierea calităţii tehnologice a producţiei. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica toamna sub arătura de baza, iar cele cu azot primăvară, la pregătirea terenului pentru semănat. Pe solurile acide, la un interval de 5-6 ani, se vor administra 3-5 tone/hectar amendamente calcaroase, toamna sub arătura de baza, preferabil culturilor premergătoare. Cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar este de 170-180 kg/ha. Pentru prevenirea răspândirii atacului gărgăriţei mazării, seminţele ce urmează să fie semănate se vor trata chimic prin gazare, de către personal autorizat sau termic timp de 5-6 zile cu temperaturi de -3ºC. Producţia de păstăi variază între 6 şi 9 tone/hectar păstăi verzi, deşi potenţialul de producţie al soiurilor actuale este mult mai ridicat (14-16 tone/hectar pentru soiurile productive). Randamentul la batozare este de 40-45%, ceea ce conduce la obţinerea unei producţii de 3-6 tone boabe verzi/hectar. Victor VĂTĂMANU Antena 3 anunța că Radu Mazăre ar intenționa să ceară azil politic în Franța, în timpul celor cateva ore de escală la Paris. Mazăre este adus din Madagascar în România cu avionul, dar cu escală în capitala Franței. Radu Mazăre a ajuns în escală la Paris. Din celula de detenție din aeroport, acesta a cerut azil politic. Aparitia buruienilor si indepartarea acestora se poate face in mod eficient prin administrarea unor solutii de erbicid mazare. Cu toate acestea, fiind vorba despre o planta sensibila, daca erbicidul este aplicat gresit, acesta poate avea un efect opus, distrugand planta si solul, nicidecum buruienile. Pentru a face alegerea corecta in ceea ce Sparceta. Sparceta (Onobrychis viciifolia) este o planta furajera valoroasa, folosita in hrana animalelor sub diferite forme: masa verde la grajd, pasune sau fan. Nutretul de sparceta are un continut ridicat de proteina si saruri minerale, precum si un grad mare de palabilitate si digestibilitate. Sparceta este o foarte buna planta melifera ctSJqui.

cata mazare intra la un hectar